Balans celest pentru Cuvânt. Prefata la Bursa ingerilor

Instantanee ale realităţii urbane, imagini vizuale generatoare de spiritualitate transcendentă, enunţuri stilizate impecabil, frumuseţe lapidară a versului şlefuit  cu inflexiune rafinat niponă, sunt trăsături cunoscute şi recunoscute ale scriiturii lui Ion Toma Ionescu. Să urmărim ideea poetică aşa cum se iluminează ea din versurile caligrafiate în volumul Bursa Îngerilor.

Poetul Ion Toma Ionescu e fascinat de ideea unei călătorii spirituale în universul haotic şi de nedesluşit . Deschide aşadar Bursa Îngerilor, unde-şi va identifica protectori şi călăuze pentru parcursul lui spiritual. În  drumul său iniţiatic poetul descoperă şi consemnează adevărurile ascunse în Cuvânt. El rătăceşte „prin nisipul stelar”(Letopiseţul iubirii), „printre blitzuri şi manechine de ghips”(Ceaţa cu aeroport), poposeşte la fântâna unde „îngerul s-a frânt” şi căruia „…oamenii smeriţi/ i-au zidit umbra”, uneori se afundă în durerea lutului ce-i ţine cugetul şi spiritul captiv (Descălecatul cuvintelor), se împiedică fie de umbra sa, fie de libertatea-labirint(Led Zeppellin).

Singurătatea drumeţului se însoţeşte pe traseu cu alte repetabile singurătăţi: „ şiruri de oameni/ încolonaţi şi singuri/cu feţe pustii”..(Încolonaţi şi singuri). „ Roua sărată a buzelor” femeii iubite aduce clipa de iluzie alinătoare, dar clipa este clipă, bucuria clipei se iroseşte . Într-o escală aleatorie a existenţei cei doi au revelaţia imaginii necruţătoare din oglindă : „ tinereţea ne-a căzut/ de pe umeri/ ca o hlamidă a umbrei”( Tinereţea ne-a căzut de pe umeri). Însingurat în oglindire şi în dezolare, omul îşi caută evadarea din propria sa umbră, în  cuvânt. Cuvântul opune înverşunată rezistenţă. Poetul se istoveşte „scrijelind în bazalt”( Letopiseţul iubirii) , cuvântul rămâne ferecat în tăcere, îngroapă în el misterul cu atât mai mult cu cât poetul îl iscodeşte.

Poetul călător şi căutător de noimă a cuvântului esenţial găseşte doar paleative, cuvinte răzleţite în largi volute sau cuvinte pustiite ce răzbesc anemic dintre nămeţi. Descălecatul cuvintelor  şi-a pierdut aura ceremonialului întemeietor. Iar „mătasea cuvintelor” se destramă şi ea , îi scapă poetului de sub control, poetul nu are în posesie liantul mântuitor al metaforei: „ lipsesc doar procedurile de salvare a metaforei”( Ceaţa cu aeroport). Rătăcind insular prin lumea rotitoare şi prin vălmăşeala de cuvinte, poetul se ajută cu cohortele de îngeri pogorâte peste el. Sunt îngeri roiuri, roiuri, care se rotesc într-un celest balans, îngeri licărind „sub pleoapa Lui Dumnezeu”.

Bursa îngerilor cuprinde îngeri utilitari, îngeri martori, îngeri avertizori. Cândva, la terminalul drumului prin viaţă, se vor revela şi „ţapinarii cerului”, undeva, într-un înalt, pe „un platou/cu pădure/ de cruci /. Dincolo de moartea poetului întru cuvânt, drumul nu mai duce nicăieri. Omul încercuit pe pluta de piatră a lui Saramago luptă pentru supravieţuire. Pe pluta de piatră criptată poetic miniatural omul îşi simte limitele şi se îngroapă cu smerenie în cuvânt. Peste creaţia istovită şi irosită rămâne doar singurătatea Lui Dumnezeu( În metru antic ).

Virginia Paraschiv